Sărbătoarea copilăriei mele

Aho, aho, copii și frați
Stați puțin și nu mânați.
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați.
Ia mai mânați măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi
Să se-audă peste văi...

Hăi...

Așa începe una dintre poveștile minunate ale copilăriei mele din satul Micești, comuna Gherghești. Probabil vă întrebați, unde o fi acest colț de rai unde se cântă asemenea versuri și cu ce ocazie?

Vă jur cu mâna pe inimă că nu sunt sărbători de iarnă mai frumoase și mai omenoase ca acelea pe care le-am trăit eu acasă, în Moldova mea dragă!

Ajunul Crăciunului era o sărbătoare pentru toți copiii de pe ulițele satului. Pregătirea începea de dimineață și era extrem de serioasă. Se repetau, cu mare atenție, colindele alese cu o săptămână înainte, se pregătea desaga pentru fructe și alte daruri minunate, ce urmau să își găsească aici adăpostul în cel mai scurt timp, iar emoțiile erau mari cât casa. Dar bucuria de a te prezenta cunoscuților oferindu-le în dar puțin din munca ta de mic interpret era nemăsurată.

Și începea turneul din casă în casă, din ușă în ușă, pe la neamuri și vecini, și vai de cel ce avea poarta închisă. Dintre toate darurile, banii ne plăceau cel mai mult. Și nu pentru că aveam vreo idee despre puterea lor, ci pentru că ne puteam cumpăra de la magazinul din sat creioane colorate și caiete. Vă spun, miroseau cum numai acolo simțeai acea savoare de cooperativă.

Mersul cu colindatul nu era o muncă individuală, ci una de echipă, de minim doi. Și așa vedeai în tot satul, pâlcuri, pâlcuri de omuleți, înghețați, dar voioși până la Dumnezeu.

Iar în seara de Anul Nou, se mergea cu uratul. Acesta era un obicei rezervat celor mari. Am fost și eu o singură dată, cu permisiunea mamei, a bunicii și a mătușilor. Vot unanim, evident! Altfel, nici nu se putea. Am făcut echipă cu vărul meu Lucian. Ce dor îmi e de el... și de vremurile copilăriei noastre!

La aceste treceri din casă în casă, se mai înfiripau și povești de dragoste. Era un eveniment dedicat tinerilor. Au fost momente de neuitat, nişte frânturi din viața la țară pe care nu toți au avut privilegiul să le trăiască și să facă parte din ele. Apoi mersul la biserică de sărbători, tăiatul porcului, trasul cu sania, făcutul cozonacilor și câte și mai câte am să vă povestesc...

Ia mai mânați, măi...!

Roxana Cristescu