Privește

Salina Turda

Chiar în centrul Transilvaniei, lângă un oraș cochet și mic de provincie – Turda, veţi descoperi cea mai interesantă salină din ţară. Se pare că de aici s-a extras sare încă de acum 1.000 de ani, iar galeriile și "clopotele" rezultate sunt acum folosite pentru delectarea și relaxarea turiștilor care vizitează salina.

Lifturi moderne asigură coborârea, există mijloace de petrecere a timpului liber, printre care și trasee de mini-golf, foișoare pentru odihnă și lectură și un lac subteran pe care te poţi plimba cu barca.

Dar cel mai impresionant este sistemul de iluminare. Tuburi lungi de neon luminează și împodobesc pereţii, creând un veritabil decor de film SF. În plus, o plimbare prin aerul rece și bogat în aerosoli de sare, lipsit practic de alergeni, tratează și previne îmbolnăvirile din sfera ORL și pe cele respiratorii, dar și de natură alergică.

O acustică deosebită are şi Mina Iosif, cunoscută ca Sala Ecourilor, datorită rezonanţei speciale a pereţilor de sare. Din Mina Rudolf cobori scările sau iei liftul spre Mina Terezia, unde există un lac, cu un debarcader de unde poţi închiria o barcă.

Salina Turda este şi un important centru de tratament, prin tehnica numită speleoterapie. Odată ajuns la suprafaţă poţi vizita Sala Crivacului, unde este expusă o piesă rară şi încă funcţională de extragere a sării, o "mașinărie" folosită pentru ridicarea sării pe verticală prin puțul de extracție.

Transfăgărășan

Transfăgărășan, numit în cadrul emisiunii "Top Gear" din Marea Britanie, cel mai bun drum din lume, este una dintre șosele celebre din România și renumită în toată Europa. Toate acestea datorită înălțimii la care a fost construită, a peisajelor superbe și a numeroaselor serpentine care îți fac drumul o splendoare.

Drumul este spectaculos pentru că străbate Munții Făgăraș, cei mai înalți munți de la noi din țară, astfel Transfăgărășanul atinge o altitudine de 2.042 de metri, fiind al doilea drum din România ca altitudine, după Transalpina.

Printre obiectivele turistice din zonă se numără Lacul și Cascada Bălea, Lacul și Barajul Vidraru, Cascada Capra, Masivul și Lacul Capra, Cetatea Poenari. La acestea se adaugă Hotelul de Gheață de la Bălea Lac, deschis doar pe timpul iernii, masivele și traseele montane din jurul Transfăgărășanului.

De la peisaje de deal, drumul urcă încet spre masivele muntoase,pădurile de foioase se transformă în păduri de conifere, viteza scade încet, pe măsură ce prăpastiile se deschid în fața ta. Aerul devine mai rece, mai curat, iar vântul începe să bată din ce în ce mai tare.

Cimitirul de la Săpânța

Aflat în partea de nord-vest a României și faimos pentru modul plin de umor în care tratează evenimentele, adeseori tragice, care au dus la moartea celor îngropaţi acolo, Cimitirul Vesel este un loc unic în lume datorită crucilor viu colorate, împodobite cu versuri și picturi naive, care reprezintă scene din viaţa persoanelor înhumate.

Delta Dunării

Paradisul îndrăgostiţilor de natura sălbatică, așa poate fi supranumită Delta Dunării, rezervaţia biosferei inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. A doua cea mai mare deltă și cea mai bine conservată din Europa, Delta Dunării, se întinde în jurul celor trei braţe ale Dunării, Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe, pe 5.700 kilometri pătrați și formează cel mai tânăr pământ românesc.

Delta continuă să crească datorită celor circa 67 de milioane de tone de aluviuni depozitate aici anual de fluviu. Poţi ajunge în Deltă făcând o croazieră pe Dunăre sau călătorind cu barca, cu pornire din orașul dobrogean Tulcea. Iar dacă ești mare amator de mâncăruri din pește, trebuie să poposești și în satele de pescari risipite în zona Deltei, Ceatalchioi, Plaur, Chilia Veche etc. (în braţul Chilia), Maliuc și Crișan (în braţul Sulina) sau Mahmudia și Murighiol (în braţul Sfântu Gheorghe).

Între braţele Deltei Dunării - Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe - în labirintul exotic din stuf, canale, lacuri, mlaştini, plauri (insule plutitoare de stuf și trestie) şi grinduri de nisip, te delectezi cu numeroase specii de peşte, de păsări rare şi cu și mai multe specii de copaci şi plante. Aici vei admira colonii unice de pelicani, dar şi sturioni, peștii care produc preţiosul caviar.

Delta este paradisul plantelor şi animalelor, dar şi al insectelor, așa că mijloacele de protecție împotriva ţânţarilor sunt o necesitate. Dar poate cea mai importantă bogăție a acestor meleaguri sunt oamenii, un amestec inedit de etnii care au ales să se stabilească într-unul dintre cele mai sălbatice medii și l-au transformat în "acasă". Pe cele câteva suprafețe neinundabile ale Deltei s-au stabilit români, lipoveni, ucraineni, dar și turci, greci sau armeni.

Castelul Bran

Construit în secolul al XIV-lea de negustorii din Braşov pe locul unei fortificaţii a cavalerilor teutoni, într-un punct-cheie sub aspect strategic, pe un vechi drum transcarpatic comercial, Castelul Bran a ajuns cunoscut datorită asocierii cu legenda contelui Dracula.

Povestea spune că soţia unui prinţ care lupta împotriva turcilor s-a sinucis, fiind convinsă că soţul ei a murit în bătălie. Înfuriat pe divinitate, prinţul face un pact cu diavolul şi devine un vampir nemuritor, ce va căuta veşnic femei asemănătoare soției care s-a omorât.

Legenda se inspiră din figura istorică a domnitorului valah Vlad (1456-1462), supranumit Ţepeş pentru că îşi executa duşmanii prin tragere în ţeapă. Adevărul istoric e că Vlad Ţepeş a fost doar în trecere pe la Castelul Bran, în prezent muzeu.