Județul Constanța

Cetatea Histria este atestată ca fiind cea mai veche așezare de pe teritoriul actual al României. Construcția a fost realizată de greci, în jurul anului 650 înainte de Christos. Pe lângă vechile ziduri, turiștii mai pot vizita și Muzeul Cetății Histria, care adăpostește piese de arheologie greacă, romană și bizantină descoperite în cercetările de la Histria, dar și amfore, inscripții, vase ceramice, podoabe sau documente.

În localitatea Adamclisi din județul Constanța, romanii au construit în anii 105-106 un monument istoric în cinstea împăratului Traian, pentru a sărbători înfrângerea dacilor în anul 102. Acesta a fost reconstruit în anul 1977 deoarece se afla în ruine. Monumentul face parte dintr-un ansamblu care mai conține și apeducte, o necropolă, o bazilică, cetatea Tropaeum Traiani și altele.

În zona nord-estică a județului poți descoperi Cheile Dobrogei, o zonă avifaunistică protejată de lege. Vegetația din zonă asigură hrană și condiții de cuibărit pentru păsări migratoare și pentru specii de păsări aflate pe lista celor protejate de lege. Printre aceste specii de păsări se numără pescărușul albastru, uliul cu picioare scurte sau gâsca cu piept roșu.

Rezervația de dune marine de la Agigea din județul Constanța este o arie protejată prin lege, datorită faptului că este singurul habitat de dune marine păstrat pe teritoriul litoralului românesc al Mării Negre. Aceste dune de nisip s-au format în urma nisipului adus de vânt din zona golfului marin din apropiere. Aceste dune de nisip adăpostesc specii de plante rare, specifice terenului nisipos.

Peștera Movile este unică în lume datorită ecosistemului format acolo, un ecosistem care nu depinde de lumina soarelui sau prezența oxigenului pentru a putea supraviețui. În peșteră au fost descoperite 33 specii noi de microorganisme și nevertebrate printre care 3 specii de scorpioni și un miriapod cu o lungime maximă de 10 centimetri a cărui mușcătură este veninoasă. Peștera este închisă cu o placă de beton pentru a proteja ecosistemul din interior de influențele de la suprafață și vizitarea acesteia este permisă doar speologilor, în grupuri de maxim 3 persoane și pentru maxim 2 ore.

Constanța este un oraș efervescent, ce îmbină istoria milenară cu modernismul. Este un oraș al multiculturalismului, un oraș în care civilizația orientală se întâlneşte și se împletește cu cea occidentală pentru a genera un spirit spectaculos și plin de viață. Turiştii pot descoperi Muzeul de Artă, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul Militar Naţional, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Delfinariu, şi Muzeul Marinei Române.

Mamaia este cea mai mare și cea mai cunoscută stațiune a rivierei românești. Stațiunea este alipită municipiului Constanța și desparte lacul Siutghiol de Marea Neagră. Palmieri, fântâni arteziene spectaculoase, evenimente mondene și spectacole de senzație, restaurante și cluburi luxoase, terase și grădini liniştite, zone de promenadă, parc acvatic, telegondolă și centre de agrement, toate aceste facilități fac din Mamaia o staţiune a bunului-gust, distracției și relaxării.

Techirghiol și-a câştigat renumele de stațiune balneară datorită proprietăților curative ale Lacului Techirghiol. Nămolul sapropelic extras din adâncurile lacului este folosit cu succes în bazele de tratament ce efectuează băi de nămol, băi sărate cu apă din lacul Techirghiol, băi galvanice, băi de plante, masaj, kinetoterapie, electroterapie, magnetoterapie. Procedurile sunt utilizate cu succes în tratarea afecțiunilor reumatismale, posttraumatice, ale sistemul osos, ale sistemului nervos central și periferic, afecţiunilor ginecologice, dermatologice, vasculare și endocrine.

Ca oricare dintre stațiunile litoralului românesc, și Eforie Sud este ideală pentru aerohelioterapie și talasoterapie. Pe malul Lacului Techirghiol funcţionează o bază de tratament în aer liber unde se pot face împachetări cu nămol rece și băi în lac.

În stațiunea Eforie Nord vă puteți bucura de efectele benefice ale factorilor naturali ai zonei în cadrul clinicilor balneoclimaterice. Bazele de tratament funcționează pe tot timpul anului și tratează afecțiuni reumatismale, bolile sistemului nervos periferic, tulburări de circulație, afecțiuni dermatologice, obezitate, afecțiuni respiratorii, sterilitate, rahitism. Tot aici se fac proceduri de întreţinere și tratamente de înfrumusețare, folosind produse profesionale renumite.

Litoralul românesc se numără printre regiunile cele mai spectaculoase ale țării noastre, oferind peisaje uimitoare. Cu o lungime totală de 245 de kilometri, litoralul românesc se întinde din nord, de la granița cu Ucraina, până în sud, la granița cu Bulgaria, delimitând estul Dobrogei de apele Mării Negre. Pe mai mult de jumătate din întinderea sa (163 de kilometri), din extremitatea nordică până aproape de Năvodari, litoralul românesc este dominat de Delta Dunării și lacurile de coastă. Începând din zona Capului Midia (Năvodari) și până la Vama Veche (granița cu Bulgaria), plajele cu nisip fin stăpânesc litoralul românesc.

Plaja Constanței se întinde pe toată partea de est a orașului, de la Portul Tomis la Stațiunea Mamaia, aceasta beneficiind de una cele mai mari plaje din întreaga Europă.